Livada Pentru Voi

Posted By bogdadmin


Timişoara
24 octombrie. În spiritul acţiunilor comunitare
desfăşurate de Clubul Rotary Timişoara precum şi ca urmare a
colaborării pe termen lung cu Fundaţia Pentru Voi, a luat naştere
proiectul „Livada Pentru Voi”. Prin acest proiect, Cluburile
Rotary şi Rotaract din Timişoara vor planta 24 de pomi fructiferi
în grădina Centrului de zi „Ladislau Tacsi” pentru adulţi
cu dizabilităţi intelectuale severe. Acţiunea va avea loc sâmbătă,
27 octombrie la Centrul de zi „Ladislau Tácsi” şi va
implica 50 de membri ai cluburilor Rotary şi Rotaract din Timişoara.
Ei se vor ocupa de organizarea acestei frumoase acţiuni, de la
săpatul gropilor, cumpăratul pomilor fructiferi la plantarea lor
efectivă.

„Peste
câţiva ani sperăm să mâncăm mere, pere şi prune
proaspete chiar din livada noastră! (…) Prin acest proiect,
persoanele cu handicap sever de la Centrul de zi „Ladislau Tácsi”
vor avea o nouă ocupaţie: se vor plimba şi vor îngriji
livada şi vor strânge roadele toamna” a declarat Laila Onu,
director executiv al Fundaţiei Pentru Voi.

Dacă
anul trecut Clubul Rotary Timişoara a sprijinit dotarea şi
amenajarea camerei de relaxare şi stimulare multisenzorială de la
Centrul Tacsi, anul acesta şi-au propus şi amenajarea spaţiului
exterior, pentru a le oferi beneficiarilor ocazia de a desfăşura
activităţi în aer liber într-un spaţiu frumos
amenajat;

Clubul
Rotary Timişoara a susţinut activităţile Fundaţiei Pentru Voi
încă din anul 1996. În cei 11 ani, clubul Rotary
Timişoara în colaborare cu clubul Rotary Elst din Olanda au
cumpărat mai multe microbuze prin intermediul a 2 matching granturi
cu sprijinul Fundaţiei Rotary International.

This entry was posted in Stiri. Bookmark the permalink.