Gala Aniversara “Punte Peste Decenii”

Posted By bogdadmin


In data de 22 mai a.c., clubul nostru a aniversat 80 de ani de prezenta si implicare in comunitatea timisoreana. Evenimentul, care a purtat numele simbolic „ Punte peste decenii” a fost onorat de prezenta Maiestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei, de o delegatie din partea Altetei Sale Regale, Principele Radu, a domnului Gheorghe Ciuhandu, primarul orasului Timisoara, a doamnei Martha Mocanu, Guvernator al Districtului 2241, a numerosi prieteni rotarieni de la cluburi din tara si strainatate.

Ca o coincidenta fericita, Dumitru Prunariu de la RC Bucuresti, s-a aflat laturi de noi, transmitand felicitarile clubului sau, in ziua si la ora cand a aterizat din calatoria intreprinsa in spatiul cosmic, 22 mai, ora 16.58.

Galerie Foto

Ceremonia de la Opera Romana a fost urmata de un bal de caritate la Sala Craft, organizat cu scopul strangerii de fonduri pentru acordarea a 80 de burse unor elevi merituosi ai orasului nostru.

Puntea peste decenii, peste generatii si peste tari pe care am parcurs-o este o garantie a intentiei clubului nostru, nu doar de a ramane o prezenta in comunitate, ci si de a se implica mai profund pentru propasirea acesteia.

This entry was posted in Stiri. Bookmark the permalink.