Ceremonie oficială în Parcul Botanic: Schimbare de președinți în cluburile Rotary din Timișoara

Posted By admin


Eveniment deosebit al societății civile, marți, 1 iulie, în Parcul Botanic din Timișoara. Cluburile Rotary, importante organizații prestatoare de servicii sociale din Timișoara, organizează ceremonia de schimbare a președinților.

1 iulie este ziua de schimbare a anului rotarian în întreaga lume. Anul acesta, pe 1 iulie, la ora 20, cluburile Rotary din Timișoara și din zonă invită membrii, dar și simpatizanții Rotary, în Parcul Botanic, la pavilionul construit prin eforturile comune Rotary și Lions din Timișoara, la o seară unică. Ora 20 va marca schimbarea colanului între președinții care vor încheia mandatul, alături de cei care vor prelua misiunea de un nou an. Durata mandatului unui președinte Rotary este de un an. Tot acum își încheie mandatul Guvernatorul Districtului Rotary 2241, prof. dr. Marian Mocan, primul guvernator din Timișoara.

Rotary este cel mai mare ONG din lume, cu peste un milion șase sute de mii de membri. În Timișoara există patru cluburi Rotary: Rotary Timișoara, Rotary Cetate, Rotary Opera și Rotary Ripensis. Proiectele finanțate de Rotary, la Timișoara, în 20 de ani de la reînființare, sunt în valoare de peste două milioane de euro.

La ora 21, vor pleca spre cerul Timișoarei lampioanele ce susțin noul motto al Rotary pentru 2014-2015, „Rotary face lumină!”

This entry was posted in Actiuni, Intalniri comune club. Bookmark the permalink.