Obiectivul lui Horia Colibăşanu – cucerirea Everestului, 8.848 metri
Posted By admin
Horia Colibăşanu – românul cu cele mai multe vârfuri de 8.000 de metri atinse – a prezentat, la Timişoara, expediţia din Himalaya 2014, în care a cucerit un nou “optmiar”, vârful Shisha Pangma – 8027 m, atins la dată de 30.04.2014.
Astfel, la această oră, Colibăşanu are în palmares 7 optmiari din cei 14 existenţi. Prezentarea a fost organizată cu sprijinul Cluburilor Rotary Timişoara şi Rotary Cetate, care se numără printre partenerii şi finanţatorii expediţiilor alpinistului.
Proiectul din 2014, în care Colibășanu i-a avut ca parteneri pe slovacul Peter Hamor şi Justin Ionescu, a prezentat ca obiectiv deschiderea unei rute noi pe fața nordică a Muntelui Everest (8.848m), cel mai înalt munte din lume, aflat la granița dintre China (Tibet) și Nepal. O rută nouă este o porțiune a muntelui care nu a mai fost parcursă de om și care, în caz de reușită, are valoare de premieră mondială. Vârful Shisha Pangma (8.027m) din Himalaya, Tibet, a fost atins în 30 aprilie 2014, la ora 9.00, ora României.
Ascensiunea s-a făcut fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul sherpaşilor. Acesta este cel de-al şaptelea optmiar (munte de 8.000 de metri) din palmaresul alpinistului român.
Shisha Pangma (8.027m) este cel mai mic optmiar dintre cei 14 munţi de peste 8.000 de metri ai planetei. Acesta se afla în Tibet (China), în Himalaya, cel mai mare lanţ muntos din lume. Muntele a fost escaladat pentru prima oara în 1964 şi are o rată a mortalităţii de 8,3% – de trei ori mai mare decât pe Everest.
Obiectivul final al expediţiei româno-slovace, compusă din Horia Colibăşanu şi Peter Hamor, este ascensiunea Muntelui Everest (8.848m) în stil alpin – fără oxigen suplimentar şi fără Sherpasi – pe ruta nordică. Horia şi Peter au ales să escaladeze Shisha Pangma pentru antrenament şi aclimatizare, înainte de a porni spre Muntele Everest. Detalii: horiacolibasanu.com. Horia Colibășanu este românul cu cele mai multe vârfuri de 8.000 de metri atinse – șapte – , printre care se numără K2 (8.611m), Annapurna (8.091) și Dhaulagiri (8.167m), aflate în Top 5 vârfuri mortale din lume. Cinci dintre cele șapte reușite ale sale la altitudine extremă au fost premiere naționale. Colibășanu se cațără în stil pur, sportiv – fără oxigen artificial (în butelii) și fără Sherpași de altitudine (experți băștinași care echipează rutele, ghidează clienți, cară echipamentul și care preiau riscurile). Este singurul român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering” (în cadrul galei Piolets d’Or), din partea British Alpine Club, cel mai prestigios club montan din lume, în 2009.