Cabinet special pentru copiii cu dizabilităţi, dotat cu bani strânşi de Rotary Cetate Timişoara

Posted By admin


Clubul Rotary Cetate Timişoara a inaugurat, marţi 2 iunie, la Centrul „Speranţa” Timişoara un cabinet special pentru învăţământul alternativ destinat copiilor cu dizabilităţi. Suma totală de 5000 euro necesară dotării a fost strânsă la Balul Rotary Cetate din decembrie 2014.
„Toată amenajarea sălii a fost făcută cu fonduri strânse la Balul Rotary Cetate organizat în luna decembrie 2014. A fost o modalitate inedită de a aduna aceşti bani, jucând un fel de puzzle. Fotografia încăperii ce trebuia amenajată a fost vândută în 30 de bucăţi, fiecare bucată a costat 100 euro. La sfârşitul licitaţiei problema finanţării a fost rezolvată”, a declarat Cosmin Grapini, preşedintele Rotary Cetate Timişoara. Suma strânsă a fost de 3.500 euro, dar a fost nevoie de 5.000 euro pentru dotarea în totalitate a laboratorului, bani adunaţi tot la bal. Ideea de puzzle i-a venit lui Cosmin Grapini, iar coordonatorul proiectului a fost Andreea Lutz. Sprijin a venit şi de la Clubul Rotary Opera.
Elena Petrica, directorul Centrului Speranţa, a mulţumit pentru gestul rotarienilor de a veni în sprijinul copiilor şi al instituţiei pe care o conduce, mai ales că un asemenea serviciu este rar în Românie. „Mulţumim Clubului Rotary Cetate şi tuturor pentru ajutorul acordat  în ceea ce facem noi pentru copiii cu dizabilităţi. Un asemenea serviciu cum este aici este rar în ţara noastră şi pe segmente şi de alte tipuri, dar de dimensiunea Centrului Speranţa cu o aşa paletă foarte complexă de terapii şi acoperire diversă de ofertă, mai rar. De multe ori vin copii cu speranţă zero din maternitate, iar aici evoluează aşa de frumos şi chiar ajung în şcoala de masă, în loc să fie condamnaţi la izolare”, a explicat Petrica.

This entry was posted in Actiuni, Proiecte, Sanatate and tagged . Bookmark the permalink.