Certificat Rotary Club TimisoaraIstoria Clubului Rotary Timișoara reprezintă o ilustrare exemplară a modului în care, de-a lungul deceniilor, membrii acestui club au știut să cinstească spiritul Rotary prin acțiunile pe care le-au întreprins și proiectele pe care le-au realizat, toate având un singur scop: progresul comunității și promovarea înțelegerii și bunei-voinţe între oameni.

Această istorie a implicării începe în anul 1929 când un grup de intelectuali și oameni de afaceri a înființat Clubul Rotary Timișoara, la scurt timp după primul club din România, cel din București și la mai puțin de un sfert de secol de la înființarea primului club Rotary din lume. Data admiterii și primirii Cartei Rotary este 24 mai 1929, Rotary Club Timișoara primind numărul de înregistrare 3149 (utilizat și astăzi). Reuniunile clubului se desfășurau în fiecare marţi, începând cu orele 20, la sediul Unio-Club (Palatul Lloyd, actualul Rectorat al Universității Politehnica Timișoara).

 

Deși a funcționat doar până în anul 1940, când a fost interzis de regimul politic instaurat în acea perioadă, Clubul Rotary Timișoara a avut o activitate intensă, concretizată în cel puțin două realizări majore: construirea unei cabane la Muntele Mic, în județul Caransebeș și editarea unui ghid turistic al Banatului, finanțări de aproximativ 200.000 leiîntre 1936 – 1939 (valoare bani în 1939).

Membrii Fondatori in aprilie 1924 ai Rotary Club Timișoara

  1. Albrecht Rudolf – Director Banca Germană de Economii (Banking)
  2. Băltescu Johann – Doctor, Director Uzinele din Reșița (Steel manufacturing);
  3. Benedikt Norbert – Director General fabrica de pantofi „Turul” (Shoe manufacturing)
  4. Dr. Busse – Consulul Germaniei
  5. Frankl Alexander – Consiliul de administrație Fabrica de băuturi spirtoase Timișoara
  6. Gabor Liviu – Medic, Ginecologie (Medicine Obstetrics);
  7. Grossman Max – Director, Fabrica de Bere Timișoara (Beer manufacturing)
  8. Hauser Baron – proprietar de pământ
  9. Kun Richard – Președinte Asociația Comercianților Bănățeni
  10. Miklósi Cornel – Doctor Inginer, Director Intreprinderea de producţie şi distribuţie energie electrică (Electrical power producing & distributing);
  11. Muth Kaspar – Doctor, avocat și senator
  12. Oprea Johann – Crescător și exportator de bovine
  13. Szabolcska Ladislaus – Doctor, Preot biserica reformată
  14. Szana Andreas – Doctor, Radiologie (Medicine Radiologie);
  15. Szana Sigmund – Președinte, Fabricarea de ciocolată „Kandia” (Confectionary Manufacturing);

 Certificat Rotary Club Timisoaramembri fondatori(2)

 

 

„Rotary caută să împlinească unul din golurile timpului de faţă : lipsa de sociabilitate”.

Dr. Ing. Cornel MIKLOSI, președinte Rotary Club Timișoara 1931 – 1932

STATISTICĂ – ROTARY CLUB TIMIŞOARA 1932 – 1933

Spicuiri din Raportul Secretarului cubului Alexandru Frankl pentru anul rotarian 1932-3:

  • membri = 29;
  • şedinţe = 45;
  • media de prezenţă = 52,5%;
  • conferinţe ţinute = 39;
  • vizite primite = 2;
  • în 20 februarie 1933 a participat cu 6 membri la inaugurarea Clubului Rotary Arad ca și naș.

A treia conferință anuală România la Timișoara, 28 – 29 octombrie 1933

”Șaptezeci de rotarieni și soțiile acestora din Arad, Brașov, București și Cernăuți s-au întâlnit recent cu rotarienii din Timișoara la a treia conferință anuală a cluburilor Rotary din România. În timpul conferinței, reprezentanții fiecărui club au prezentat activitățile din anul anterior și planurile de viitor. Chestiuni ce țin de diversele etape ale activității rotariene au fost discutate în detaliu.”

(The Rotarian, ianuarie 1934)

Membrii în aprilie 1936 ai Rotary Club Timișoara

  1. Adler Tiberiu – Inginer – Fabricarea de produse chimice (Chemical industry);
  2. Băltescu Johann – Doctor, Director Uzinele din Reșița (Steel manufacturing);
  3. Beşa Cornel – Inginer – Minerit (Mining);
  4. Boullen Pierre – Serviciul consular (Consular Service);
  5. Brăneanu Oswald – Industria bumbacului (Cotton industry);
  6. Crişmariu Octavian – Doctor – Avocat (Genaral Law practice);
  7. Dénes Ignaţie – Comerţ en gros (Trade);
  8. Dénes Rudolf – Inginer – Fabr. de aparate electrice (Electrical engineering);
  9. Gabor Liviu – Medic, Ginecologie (Medicine Obstetrics);
  10. Giurcăneanu Eduard – Bancă ipotecară (Finance Banking);
  11. Hădan Aurel – Judecător (Law Judiciary);
  12. Heller Ladislau – Doctor – Bancă de investiţie (Finance investment Banking);
  13. Jacobi Coloman – Doctor – Fabricarea de ghete (Shoe manufacturing);
  14. Jávor Iosif – Tipografie (Printing);
  15. Kinsky Eugen – Inginer-Doctor – Chemicale, industria de pielărie (Chemical industry);
  16. Klein Victor – Comerţ cu mărfuri din lână (Woolen goods distributing);
  17. Klein Wilhelm – Doctor – Comerţ cu seminţe (Horticulture Seed Bulb distributing);
  18. Kubicsek Oscar – Casă de economie (Finance Savings);
  19. Lendvai Eugen – Publicistică (Publicity);
  20. Lupan Andrei – Inginer-Profesor – Fabricarea de cazane (Boiler Manufacturing);
  21. Mănuilă Camil – Doctor – Camera de comerţ (Chamber of commerce);
  22. Mardan Dion – Inginer Profesor – Manufactură de tutun (Tabacco manufacturing);
  23. Miklósi Cornel – Doctor Inginer, Director Intreprindereade producţie şi distribuţie energie electrică (Electricalpower producing & distributing);
  24. Morariu Alexandru – Doctor – Notar public (Notary poublic);
  25. Pál Desideriu – Banca comercială (Commercial Banking);
  26. Prochaska Eduard – Morărit (Milling);
  27. Răduleţ Remus – Inginer Doctor – Instrucţie universitară(Education University);
  28. Renert Carol – Exploatări forestiere (Forestry);
  29. Somló Emeric – Doctor – Agricultură (Agriculture);
  30. Steckl Adolf – Fabricarea de mobile (Furniture manufacturing);
  31. Szakmáry Ladislau – Inginer – Instalaţie de mori (Milling supplies);
  32. Szana Andreas – Doctor, Radiologie (Medicine Radiologie);
  33. Szana Sigmund – Președinte, Fabricarea de ciocolată „Kandia” (Confectionary Manufacturing);
  34. Teodorescu C. Constantin – Inginer Profesor – Construcţii în beton (Concrete construction);
  35. Zbegan Vasile – Inginer – Serviciul municipal de apă (Municipal Water Supply);

STATISTICĂ – ROTARY CLUB TIMIŞOARA 1936

Iată câteva date privitoare la Rotary – Timişoara :

  • membri = 33;
  • şedinţe = 12;
  • media de prezenţă= 37,87%;
  • conferinţe ţinute = 2;
  • vizite primite = 1;
  • vizite făcute = 2.

Aceste date sunt pentru trimestrul VII – IX 1936.

Din luna martie 1936, cluburile Rotary din România formează Districtul Independent Nr. 84. Guvernator, Prinţul C. Basarab Brâncoveanu.

“Scopul Clubului Rotary este afirmarea, prin activitatea membrilor, a unei idei conducătoare. Ideea de a servi pe altul, de a lucra în colaborare cu cei dimprejur, recunoscând că aceasta este o cale bună şi plină de profit pentru societate.[…] Reuniunile
noastre săptămânale sunt mijlocul viu de a fi în legătură unii cu alţii, iar conferinţele dau prilej fiecărui profesionist de a pune la curent pe ceilalţi, cu ce se petrece în profesiunea sa. Iar când cineva ne va întreba: ce aţi făcut? îi vom răspunde: dacă e negustor, arătându-i pe membrul nostru fruntaş între negustorii locali, dacă e industriaş, pe membrul nostru fruntaş între industriaşi, dacă e bancher, pe membrul nostru fruntaş între bancheri, dacă este medic, avocat, cu membrii noştri fruntaşi. Şi ne vom lăuda cu ce au făcut aceştia, nu pentru interesul lor egoist, nu cu averea pe care au strâns-o, ci cu ce au servit ei societăţii, cu ce au servit pe ceilalţi.”

Prof. Dr. Ing. Constantin C. Teodorescu, Rectorul Şcoalei Politehnice din Timişoara membru Clubul Rotary Timişoara, prezentare la SCOPURI ŞI MIJLOACE ROTARIENE conferinţa ţinută,în ziua de 5 Octombrie 1937

 

 

Spicuiri din Raportul Anual al Cluburilor Rotary din Romania

CLUBURILE ROTARY DIN ROMÂNIA – August 1937

Denumirea clubului:      TIMIŞOARA

Numărul clubului:          3149

Data fondării:                 aprilie 1929

Numărul membrilor:     41

Numele preşedintelui actual: Dr. Alexandru MORARIU

Numele secretarului actual:   Dr. Ing. Cornel MIKLOSI

Ziua de întâlnire:           marţi 20.15

Local:                              Unio-Club Palatul Lloyd

Din luna martie 1936, cluburile Rotary formează Districtul Independent Nr. 84.

Guvernator, Ing. Agripa Popescu

CLUBURILE ROTARY DIN ROMÂNIA – Decembrie 1938

Denumirea clubului:                  TIMIŞOARA

Numărul clubului:                      3149

Data fondării:                             aprilie 1936

Numărul membrilor:                  35

Numele preşedintelui actual:   Eduard GIURCĂNEANU

Numele secretarului actual:     Dr. Octavian CRIŞMARIU

Ziua de întâlnire:                        marţi 20.15

Local:                                           Unio-Club Palatul Lloyd

Aniversarea de 10 a Rotary Club Timișoara – 1939

În 1939 membri ai Clubului Rotary Timişoara sunt: dr. ing.Cornel Miklosi, Ed. Giurcăneanu, dr. OctavianCismariu, E. Pal, Ion Băltescu, avocatul dr. Nicolau, dr. Iosef Maiorescu, Sever Bocu, dr. Valeriu Boleanţu,Coriolan Bălan, inspectorul de poliţie dr. Val. Liuba, Ionel Mocioni, Alex. Frankl, inginerul Deneş, M. Demetrovici.

„Câteva personalităţi de prim plan din viaţa intelectuală şi economică a Banatului au hotărât să strângă rândurile în scopul de a înjgheba un club, care să cultive Rotarismul , sinonim cu omenia, în toate formele ei, pornind de la îndatoririle elementare faţă de tine însuţi şi familie până la cele faţă de societate, profesiune, Ţară şi Tron. O mişcare de un folos real pentru ţară, cu caracter marcat naţional, unicul scop urmărit fiind acela de a servi şi de a fi util obştei. Internaţionalismul rotarian, în forma în care îl concepem noi adică să cultivăm ceea ce ne leagă de rotarienii de peste hotare, nu ceea ce ne depărtează de ei – de asemenea nu poate decât să ne încadreze perfect în imperativele actuale. ”

 

 

Edmund GIURCĂNEANU
Preşedinte Rotary Club Timişoara 1939