Dacă la reînființare, clubul era format din 25 de membri, în 2004 clubul nostru număra 57 de membri iar în 2019, 75 de rotarieni, fiind unul dintre cele mai mari cluburi din Districtul D2241 România și Republica Moldova, toți profund implicați în misiunea nobilă de voluntariat și serviciu în slujba comunității.

 

Se poate spune că structura organizatorică şi modul de lucru s-au perfecţionat continuu, fiecare preşedinte,împreună cu comitetul său de conducere, aducând idei noi, derulând proiecte noi. Între 1994 – 2004 – 2019de activitate nouă Clubul Rotary Timişoara a investit în România peste 3 milioane de Euro, peste 1.8 milioane fiind sume atrase din exterior prin proiecte sociale. S-au dezvoltat relaţii de colaborare şi implicit proiecte comune cu cluburi din Franţa, Italia, Germania, Olanda, SUA, Anglia, Ungaria, Serbia, Belgia, Austria fiind
primul club din România care a promovat un proiect de sprijin a unei comunităţi din exteriorul ţării – ajutor pentru copiii din Serbia. În 2004 clubul a ajuns la 57 membri, media de vârstă a acestora fiind de 45 ani.În 2019 suntem 75 cu media de vârstă de 43 de ani.

Printre proiectele reprezentative derulate de Clubul Rotary Timişoara între 1994 – 2004, multe dintre ele active și în 2019 , după 20 de ani de implementare, se pot aminti:

  • Sprijinirea înfiinţării a 15 noi cluburi Rotary
  • Crearea Atelierului de protezare (adaptare) şi întreţinere a autovehiculelor pentru uzul persoanelor cu handicap locomotor – În colaborare cu Fundaţia Timişoara ’89.
  • Dotarea cu 8 ambulanţe a Spitalului din Turnu Severin – în colaborare cu cluburile din Bremervorde, Skipton şi Droten
  • Extinderea şi modernizarea cabinetului de kinetoterapie al bazei de tratament din     Sânnicolau Mare pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi.
  • Înfiinţarea Centrului de tehnologia informaţiei pentru tineret la sediul Fundaţiei Timişoara’89 în septembrie 1998.
  • Sprijinirea Clinicii de Oftalmologie din Timişoara, împreună cu Clubul Rotary din Carmaux, Franţa, sub îndrumarea domnului Edmond – Jacky Cathala, constând din dotarea spitalului cu un bloc operator, precum şi prin perfecţionarea specialiştilor români prin efectuarea de intervenţii chirurgicale, atât în cadrul clinicii timişorene de către medicii francezi în colaborare cu cei români, cât şi prin stagii de perfecţionare în Franţa.

  • Dotarea cu calculatoare PC şi imprimante împreună cu Clubul Rotary din Carmaux, Franţa

– un laborator de informatică pentru Şcoala Generală nr. 7 din Timişoara

-25 de calculatoare PC pentru Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Timişoara între anii 1993 şi 1994

– 10 calculatoare şi imprimante pentru Liceul Teoretic „Jean Lois Calderon”, Timişoara

– 10 calculatoare PC pentru Şcoala generală din Şugag.

  • Schimburi şcolare între liceele „Jean Jaures” din Carmaux, Franţa şi „Grigore Moisil” din Timişoara Editarea revistei „STOP SIDA!”, material de educaţie sanitară privind maladia SIDA, adresată elevilor între 9 şi 14 ani, distribuit gratuit în şcolile din judeţul Timiş în anul şcolar 1997 – 1998.
  • Donarea unui microbuz şi medicamente pentru căminul de copiii preşcolari din Reşiţa, care îngrijeşte copii infectaţi cu HIV de către Clubul Rotary din Belley, Marea Britanie şi Clubul Rotary din Carmaux, Franţa.
  • Donarea unui microbuz de 8 persoane pentru transportul bătrânilor la Fundaţia „Grijă pentru bunici”din Oradea împreună cu Clubul Maarssen Breukelen din Olanda.
  • Înfiinţarea şi dotarea completă a Centrului pentru copii cu disabilităţi mintale din Moldăreşti, Râmnicu Vâlcea, împreună cu Clubul Rotary din Carmaux, Franţa.
    „Bunicii fără nepoţi” – organizarea unei seri de muzică, dans şi cadouri pentru persoanele
    vârstnice de la căminul de bătrâni „Sfântul Nicolae” din Timişoara – acţiune anuală.
  • Organizarea şi dotarea unui cabinet stomatologic la Şcoala specială din Recaş.
  • Expoziţie de artă cu licitaţie organizată în comun de cluburile Rotary din Elst Over Betuwe, Olanda şi Timişoara, în perioada decembrie 1997 – martie 1998. Beneficiar : Centrul „Pentru Voi” pentru copiii cu disabilităţi mintale.


  • Sprijinirea cu cadouri de Crăciun a copiilor ai căror părinţi au fost răniţi sau au decedat în revoluţia din decembrie 1989, acţiune desfăşurată împreună cu membrii Asociaţiei „17 Decembrie” din Timişoara.
  • Organizarea unei licitaţii, a unui concert şi a unui spectacol de cântece şi dansuri la Fundaţia „Rudolf Walter” – Timişoara şi donaţii pentru această fundaţie.
  • Donarea de pachete cu dulciuri pentru locatarii căminului – spital pentru adulţii cu handicap mintal de la Găvojdia.
  • Dotarea clinicii ASCAR cu un ecograf performant, cu materiale sanitare, medicamente şi mobilier de spital, în colaborare cu Clubul Rotary din Carmaux, Franţa.
  • Mobilare şi echiparea casei pentru orfani şi bătrâni din Timişoara, împreună cu cluburile Pays deBitche şi Saarlouis Untere Saar.
  • Participarea la colaborarea regională transfrontalieră şi la derularea proiectelor comune a cluburilor Rotary din zona Mures, Tisa, Bega formată din:
    – Cluburile Rotary din Arad, Timişoara şi Lugoj din cadrul Districtului 2241
    – Cluburile Rotary din Subotica, Kikinda şi Zrenjanin din cadrul Districtului 1910
    – Cluburile Rotary din Szeged, Gyula şi Hodmedzovasarhely din cadrul Districtului 2480
    Dintre proiectele comune putem aminti: Tabără de vară în Kiszomog – Ungaria pentru 30 copii (10 din România, 10 din Ungaria şi 10 din Serbia şi Bosnia Herţegovina), amenajarea unui teren de joacă pentru copii la Kikinda, o masă caldă pe zi pentru copiii săraci din Subotica, amenajarea unei case de copii din Lugoj,etc.

  • “Ajutor pentru copiii din Yugoslavia” – furnizarea de medicamente şi materiale sanitare consumabile pentru secţia de pediatrie a Spitalului din Pristina şi pentru Institutul pentru ajutorarea copiilor din Belgrad.
  • Proiectul “Casa cu ferestre deschise” achiziţionarea de vitamine, amenajare tabără de vară pentru organizaţia “Salvaţi copii” în colaborare cu Rotary Club Nieuwkoop -Olanda
  • Organizarea unui transport de carte pentru şcoli din Republica Moldova
  • Organizarea şi sponsorizarea concursului naţional de creativitate software “Noi Info”
  • Ajutorarea elevilor cu posibilităţi materiale reduse de la şcoala din Dognecea – 200 pachete
  • Dotarea formaţiei de pompieri Buziaș cu o maşină de pompieri donată de un club din Anglia
  • Oferirea de burse pentru liceeni, pe baza fondurilor strânse la Concursul de tenis “Cupa Rotary”.
  • Dotarea cu un microbuz a Fundaţiei Pentru Voi – Acţiune desfăşurată în colaborare cu Rotary Club Elst Over Betuwe – Olanda
  • Dotarea cu echipament pentru Spitalul de copii Luis Ţurcanu – acţiune desfăşurată în colaborare cuRotary Club Castiglione delle Stiviere e Alto Mantovano – Italia şi Rotary Club Erding – Germania
  • Cumpărarea unor lap-top-uri şi videoproiectoare pentru Centrul Naţional de Studii pentru Medicina Familiei din România – împreună cu Clubul Rotary Heerlen din Olanda şi cu “Fundaţia Olandeză pentru îmbunatăţirea asistenţei medicale din Romania”.
  • Formare profesională a unor tineri români în Olanda – în curs de desfăşurare în colaborare cu Rotary Club Elst Over Betuwe – Olanda.

Clubul Rotary Timisoara își propune să rămână o prezență activă în comunitatea timișoreană și să intensifice implicarea sa în toate problemele acesteia, acționând pentru rezolvarea acestora și servind comunitatea.