Întrebare: Care a fost primul contact pe care l-aţi avut cu lumea Rotary?

D.B. : În 1992 mergeam des la ședințe la Alcatel în Franţa, la Versailles și atunci am văzut că majoritatea colegilor mei de la Alcatel erau membri Rotary. Eu nu știam exact atunci ce e, cum e – erau multe confuzii între Rotary și masonerie, chiar mulți din colegii noștri care scriu articole confundau atuncea și considerau ca aştia erau masoni, dar n-aveam nici o legătură, nu știam nici ce este.
Și bineînțeles colegii de la Alcatel din Franța m-au invitat la o întâlnire, la o şedintă a lor la clubul lor din Versailles –Velizy (n.r.: unde se găsea sediul Alcatel) era în departamentul ăsta. Atunci pentru mine a fost foarte interesant – pentru că eu eram ca o curiozitate pentru ei, venind din Timişoara în ‘92 deja ştia toată lumea că aici a început revoluția, că aici au murit oameni, deci au fost foarte curioşi sa le explic ce a fost, cum a fost.
După partea în care eu m-am prezentaț şi au văzut că există un dialog, că noi avem o experienţă şi că am început să lucrăm pentru Alcatel, atunci mi-au explicaț care e rolul Rotary, ce acţiuni fac, ce granturi fac şi mi-au dat şi un manual cu istoria lui Rotary International.

De fapt am constatat că nu erau foarte mulţi oameni tineri, asta pentru că în Franţa taxa de cotizație e destul de mare. În al doilea rând nu făceau parte din club femei, şi atunci eu, fiind un bărbat atent, am sesizat o lipsă și le-am zis “ședințele voastre sunt cam triste, nu participă femei” . Da, mi-au zis, dar există un club pentru femei – asta era în ’92, acuma și la ei în cluburi sunt femei – şi se numeşte Inner Whele , este un club și au activitatea lor, la care se dedică.

Chiar în acea perioadă am avut ocazia să particip la o conferință la Nisa şi în hotelul în care eram am văzut afişat Rotary International Conferință Inner Wheel și sigur, colegii cu care eram la  Nisa mi-au zis ”hai să vezi ce înseamnă” – desigur, eram curios. Am intrat şi într-o sală erau vreo două sute de femei, ceea ce era un eveniment, dar și acolo nu foarte tinere – se pare că Rotary presupune maturitate în abordare! Eu nu am fost la cluburile de tineret, aveau și ei. Si acolo, tot același lucru, curiozitate, sa le explic ce a fost la Timișoara, cum s-a întâmplat, cum a fost revoluţia. Eu, care am trăit-o direct, având apartamentul în Piaţa Operei , le-am explicat că revoluţia n-am făcut-o noi şi au fost alţii, că n-am avut loc la parcare de maşinile celor care au venit s-o organizeze, s-au mirat, dar le-am spus şi că e adevărat că au ieșit sute de mii de oameni în stradă şi au murit oameni, mai ales in primele zile, nevinovați – asta s-a întâmplat.

Oricum, datorită discuțiilor, am reușit să obțin – între timp la Timișoara s-a creat clubul , am reușit să-i lămuresc ca ei, clubul din Versailles să ne fie naş și așa am început cu ei, datorită legăturilor pe care le-am avut cu Alcatel-ul. Primul preşedinte a fost Vali Cîrpanu, am fost în jur de 18-20. Eram destul de puțini la început, aveam mai multe discuții, întâlniri, veneau atunci multe delegații străine cu ajutoare, cu ce se aducea, veneau mulţi la club, încercam să facem şi granturi. Eu am preluat președinția de la Vali în 1995.

Întrebare: Care au fost proiectele semnificative din acea perioadă?

D. B. : Una din acţiunile mari pe care le-am făcut a fost cu clubul din Carnot şi a fost un grant pentru asistenţă pentru doctorii de la Spitalul  Oftalmologic. Asta a durat în jur de 2 ani, în care în primul rând au fost – nu știu câți, dar un număr de doctori de-ai noștri au fost în Franţa, au lucrat acolo câte două-trei luni, au învățat, apoi au venit doctorii francezi aici și au făcut şi dotări cu echipamente mai noi.

Astea au fost câteva acţiuni. In acea perioadă veneau mulţi cu transporturi, ajutoare de medicamente , cu de haine. La un moment dat am avut o acţiune prin care am dotat cu o salvare un spital – nu era nouă, am primit-o din Franţa, asta era perioada de început, partea cu ajutoare.

Veneau multe delegaţii, veneau la noi, eram interfaţa lor, le explicam, încă nu apăruseră cluburile de afaceri, eram noi interfața pentru că eram comunitatea care avea legatura cu întreprinderile, cu societăţile, cu oamenii.

Ne-am implicat după aceea şi în asigurarea unor burse pentru elevi și studenți. Făceam şi o serie de întâlniri comune cu alte cluburi, după care am început să năşim cluburi, inclusiv în Timişoara, pentru că noi am fost primii, după aceea au apărut şi astazi sunt multe cluburi în Timişoara.

La un moment dat s-a pus problema că eram puține cluburi și nu puteam crea
un district şi atunci ne-au propus să facem un district împreună cu Ungaria. Tin minte că le-am explicat francezilor că nu e bine din punct de vedere al spiritului şi al istoriei noastre comune și că ar fi un mesaj foarte prost. Au înţeles, şi practic de aceea am rămas mai mulţi ani făcînd parte din districtul Versailles, cred că era districtul 1552,
până au crescut. Dupa aceea a durat ani de zile până s-a creat la noi un district, căci trebuiau multe cluburi.

Eram toți la început, fiecare încerca să se implice în activități sociale. Atunci erau multe de făcut pentru că totul era dărâmat, totul era la început – era teren de acţiune. A fost o muncă de pionieri, lumea venea cu mare entuziasm, nu erau forțați de nimeni, deci era clar că simţeau nevoia și dorința de a face.

Deci astea au fost începuturile, în care ne-am implicat în mai multe granturi, după aceea veneau propuneri de granturi din alte țări şi atunci noi intermediam, sau participam – asta a fost istoria. Oricum am contribuit şi la următoarele cluburi, ştiu că am ajutat, am năşit şi clubul din Lugoj, apoi am început cluburile din Timişoara care au urmat.

Deci toate au pornit de la baza asta. Sigur, s-a creat şi clubul pentru tineri. Un club Inner Wheel în România nu
s-a creat, pentru că între timp apăruse decizia să fie clubumri mixte.

Întrebare: Pornind de la aceste începuturi s-a ajuns la situaţia de azi, când districtul 2241 România
şi Republica Moldova este unul din cele mari…

D. B. : Totul începe cu primii paşi. Nimeni atunci nu-şi imagina nici dimensiunile şi nici numărul de cluburi la care se va ajunge. In general erau la 20 de oameni în club , acum sunt la 50, era o altă dimensiune atunci. Sigur, era o altă atmosferă , era naivitatea inceputurilor, curiozitatea oricărei acţiuni şi foarte multă dorinţă de a face lucruri, de implicare, foarte multă.

Întrebare: Aţi fost un model…

D. B. : Prima mentalitate creată la noi în Rotary a fost de a ajuta pe alții şi de fapt era una din devizele clubului
Rotary: de a ajuta, de a te pune la dispoziţia societătii, de a ajuta pe alţii, nu de a crea cadru de afaceri. Că de fapt oamenii vedeau şi partea asta de contacte de oameni şi de relaţii de business – venea natural, dar rolul contactelor de business îl aveau camerele de comerţ care au apărut.
Primordial la noi era rolul de a te dedica social, de a ser vsio cietatea.

Întrebare: Deci clubul din Timişoara a fost printre primele cluburi în România?

D.B. : La început am fost doar noi şi Bucureştiul –Timişoara a fost al doilea club. Pentru că Timişoara era orașul cel
mai cosmopolit, venea din Imperiul austro-ungar, să nu uitămă c aici a fost primul oraş iluminat electric din Europa.

Tin minte ca eram în competiție cu un oraş din Franţa, din Alsacia, ei se ştiau a fi primii şi voiau să celebreze aniversarea, după care România a intrat în UE, iar UE i-a anunţat că “îmi pare rău, nu mai sunteți pe locul intăi, sunteţi pe locul doi”. Nu le-a venit sa creadă, au venit aici să verifice dosarele, istoria, dovezile, au fost la uzina electrică şi au văzut că de fapt aşa a fost – Timişoara a fost primul oraş iluimnat electric din Europa.

Consemnat de Delia GOLCEA