Lift Oncohelp

Posted By admin


Ca în fiecare an, clubul nostru s-a implicat în proiectele tradiționale (repetabile fiecărui an Rotary), dar a avut și unele unice. Cel pentru care ne-am concentrat în acest an, a fost proiectul numit. ”Lift pentru Oncohelp”. Nevoia de a ajuta persoanele cu afecțiunea canceroasă ne-a mobilizat în realizarea unui lift, necesar Fundației Oncohelp, în care sunt tratate persoane cu această boală. Clubul a donat aproape 10 000 euro, valoarea totală fiind de 18 000 euro, iar o parte a costurilor a fost acoperită chiar de către producătorul austriac.
La inaugurare au participat IPSS Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de dr. Șerban Negru, fondatorul Oncohelp.

Centru Harry Zimermman, un proiect , marca Rotary, rezultat din tristețea noastră, la pierderea unui coleg minunat Harald Zimmerman, care ar fi putut fi salvat dacă, pe pârtia de la Văliug (Semenic), ar fi existat un defibrilator cardiac. Harry n-a părăsit în iarna anului 2015, noi am donat un aparat performat și am înființat centrul ce-i poartă numele, în luna februarie a anului 2016. 

Sperăm ca investiția noastră să fie folositoare și să salveze vieți….

This entry was posted in Proiecte, Proiecte mari. Bookmark the permalink.